Trei
Cineva
Mi-a găsit azi în păr trei petale și m-a rugat să nu le mișc,
glumind
Mi-a găsit pe parchet trei raze de soare și m-a rugat să nu le ascund,
dansând
Mi-a găsit în voce trei note de primăvară și m-a rugat să nu le pierd,
cântând
Mi-a găsit în ochi trei nuanțe de verde și m-a rugat să nu le strivesc,
clipind
Mi-a găsit, printre gânduri, trei vise și le-a rugat să nu mă trezească,
Cișmigiul de la ora 9
Intorcîndu-mă azi, pe la 9.00, de la dentist, în loc să-mi urmez traseul obişnuit, am traversat Cişmigiul. Habar n-am de ce ! Dar am o bănuială : îmi era dor de el !
Deşi m-a primit bosumflat, pustiu, cu un cer plumburiu şi cu toate tonurile de gri din lume, am descoperit că imi e la fel de drag ca întotdeauna.
Eu şi Cişmigiul avem o relaţie specială : eu îl iubesc, iar el îmi încarcă mereu bateriile !
Azi, bunăoară, am simţit în nări parfumul unei dimineţi de clasa a X a (cred ), cînd, în drum spre liceu (” Nicolae Bălcescu”, actual Colegiul “Sfântul Sava” ), înaintea tezei de mate, am făcut acelaşi ocol ( de la traseul obişnuit ) , să-i cer Cişmigiului o zi bună şi nişte baftă ! Şi, darnic ca deobicei, chiar mi-a dăruit !
Spre ieşirea din parc, m-am oprit la unul dintre chioşcurile Tîrgului de Crăciun şi, după ce m-am împrietenit cu vinzătoarea, o unguroaică din Harghita, simpatică foc, mi-am cumpărat de la ea o căciuliţă roşie ( cu moţ ) !
)) Pentru că niciodată Cişmigiul nu mă lasă să plec de la el cu mîna goală !
Cît despre noua mea “scufiţă roşie”, probabil că o s-o port de Anul Nou, la Cîmpulung . Şi o să-mi ţină toate amintirile calde. Nu numai pe cele din Cişmigiu !

Scrisoare către Moș Crăciun
Dragă Moș Crăciun,
Cu dragoste,
Aceeași Mihaela


Jocul de-a-n zadar ..
Mi-am cunoscut călăul, acum 3 ani.
De- atunci, m-a învăţat un singur joc :
Ne privim în ochi,
Pînă cînd unul cîştigă,
Iar celălalt iubeşte şi pierde…
Acum,
Jucăm din ce în ce mai rar.
Şi, deşi EL cîştigă mereu,
Incă nu are curaj sa joace,
Decît în spațiul virtual.
( Mihaela Viziteu, 01.10.2010 )
Mişcare de rotaţie
Astăzi am chef să schimb ordinea firească a anotimpurilor:
să nu mai fie primăvară,
pînă nu-mi scrii tu…
să nu mai vină vara,
pînă nu-ţi împachetezi bine, în valiza de concediu,
curcubeul şi toate visele cu mine…
nici toamnă să nu-mi mai fie,
pînă nu-mi dai inapoi cele trei nuanţe de sub pleoape …
cît despre iarnă…
să nu mai vină,
decît cu zăpada
de dinainte să pleci…
(Mihaela Viziteu – 2009 )
Blog în vacanţă …
Miine plec intr-o mica vacanta…
La buna si racoroasa revedere !
Va las sa ascultati una dintre piesele tare dragi mie…
“Miha” – portret de Dan Izvernariu
Autor: Dan Izvernariu
iulie 2010, Lisboa, Portugal
http://www.wix.com/danizvernariu/La%20Bohemia/Page%200 (STAFF/ WORKSHOP)
Dan, nu stiu cum sa-ti multumesc (si tie, dar si talentului tau
) ! Imi place atit de mult !!!!!!!!!!!!















