Cuvintele Lipsă…

What A Wonderful World…

„De ce a pierdut domnul Geoană?”


(Postat de Andrei Gheorghe la 7 Decembrie 2009 in Gheorghe Stuff )

„Din multe motive. Şi, ca de obicei, aşa cum este şi drept, a pierdut în primul rând din vina Domniei Sale. Iar principala vină a domniei sale rezidă tocmai în semi-promisiunea asociată alegerii Domniei Sale în funcţia de preşedinte al PSD. Şi partidului, şi opiniei publice, la momentul acela, li s-a promis o desţelenire. O îndepărtare din prim-plan a liderilor discutabili şi discutaţi. Ceea ce Domnia Sa nu a reuşit, ce n-a vrut sau n-a putut, este lipsit de relevanţă.

Rămâne ceea ce Domnia Sa n-a făcut. Şi nefacerile Domniei Sale, neacţiunile, neîntreprinderile, neizbânzile sunt toate generate de însăşi personalitatea sa. Domnul Geoană este un om profund nehotărât. Principala sa trăsătură de caracter pare să fie incapacitatea de a lua vreo decizie. La orice propunere, idee sau iniţiativă, mentalul domnului Geoană reacţionează temporizând. În istorie a mai fost un mare temporizator. Fabius Maximus Cunctator, care a avut de partea sa toate armatele Romei şi cele mai bune legiuni, asta până când le-a distrus ostaşilor săi orice apetenţă ofensivă şi orice spirit belicos, prin eterna sa campanie de tărăgănare. Hannibal căuta cu disperare un conflict, la fel ca şi Băsescu, “Daţi-mi confruntări!”. Hannibal l-a prins până la urmă pe Fabius Maximus şi înfrângerea acestuia din urăm a intrat în istorie ca una dintre cele mai teribile înfrângeri. Având în spate consensul Romei, trupe mai multe, luptând pe teren propriu, generalul roman a amânat la nesfârşit, până când a pierdut totul.

La fel ca şi incapabilul domn Geoană. Încep să am o vagă bănuială cum că în majoritatea cazurilor, antrenamentul în diplomaţie duce la o pierdere în bărbăţie. Esenţa tărăgănărilor domnului Geoană, însă, dincolo de slăbiciunile propriului caracter, le-a permis tocmai acelor pesedişti care trebuiau să facă un pas în spate – să facă doi paşi în faţă. Garnitura domnilor Năstase, Oprişan, Hrebenciuc, Iliescu nu avea cum să se ascundă fizic, ca Rebecca, după perdea. Rotunjimile liderilor se iţeau vederii, sunt domni voluminoşi, pântecul împunge năframa, lăsând să se ghicească rinocerii din spate. Cum alţii însă nu există – şi cum sunt oameni pricepuţi care ştiu politică şi au propriile competenţe – nu poţi să-i eviţi. Şi astfel, din bune intenţii şi lipsă de resurse, că alţii mai buni nu sunt, fără să-ţi dai seama, te trezeşti cu prezenţa toxică a unor tovarăşi de care ai promis că te vei despărţi. Adică altceva ce n-ai făcut, ceva ce n-ai reuşit să duci la îndeplinire, ceva ce iar se adaugă la calendarul nerealizărilor tale.

Nehotărât în relaţia cu soacra, neclar în asanarea partidului şi nevolnic în lupta de aproape, în pofida întregii susţineri din spatele tău, eşti destinat, Fabius Maximus, să te consolidezi într-un Mircea Minimus.”

*                      *                       *

P.S. Cum aflati cum se pune dopul inapoi la sampanie ? Il intrebati pe Geoana;

Cica filmuletul in care Geoana topaie a fost trucat ! ( Loooooooool) !!!

Anunțuri

11/12/2009 - Posted by | Aproape Politică..., Bila Albă | , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: