Cuvintele Lipsă…

What A Wonderful World…

Blogosfera de +10 (zece plus) : Răzvan Exarhu – „Pentru ce nu mă mai enervez ”


Răzvan Exarhu: „În mod normal, te enervezi, deci exişti.”

„Chiar şi când nu faci nimic, tot există în jurul nostru o stare latentă de benga, ca un ralanti al motorului aşteptând să urle, care te ţine pregătit pentru a putea face o criză fără să stai mult pe gânduri. De fiecare dată când ajungi să faci spume, ţi se pare că ăsta e cel mai important lucru din lume, că sensul vieţii e să împarţi dreptatea, să pui lucrurile la punct, să faci reclamaţii, să explici, să descrii cum ar trebui făcute lucrurile bine, să supraveghezi şi să pedepseşti, nu în ultimul rând.

Cineva trebuie să aibă dreptate şi din păcate toată lumea simte că are. Şi dincolo de dreptate se vede întotdeauna negru la orizont spectrul îndreptăţirii. Iar îndreptăţirea este miezul oricărui conflict serios, de durată, este echivalentul unui destin de luptător de cartier, de cvartal, de intersecţie, de casierie.

De la o vreme, deşi încerc să-mi păstrez zâmbetul pe buze cât pot, am observat că parcă, parcă lucrurile pe care le ştiu atunci când sunt calm şi îmi folosesc umorul, dispar ca prin minune atunci când mi se pare că trebuie să discut cu un cretin care exagerează. Nu zic că anumite întâlniri cu idioţi nu pot fi savuroase, că ciocnirile absurde nu pot fi bune de ţinut minte şi povestit la petreceri sau că unele lucruri nu se pot îndrepta dacă reacţia potrivită apare la timp.

Doar că uneori toate astea se confundă periculos de mult cu tot ce înseamnă viaţa noastră. Puţină concentrare vă poate aduce aminte că cea mai mare parte a conversaţiilor pe care le poartă fiecare dintre noi au în debut măcar eterna plângere despre cât de idioţi sunt ăştia şi cât de mulţi sunt.

Evident că există cazuri disperate ale acestei molime în care conţinutul aparţine în majoritate zdrobitoare acestei zone crepusculare. Pentru că nimeni nu renunţă niciodată şi pentru că toată lumea ştie că trebuie să reziste în ciuda logicii şi a bunului simţ, e posibil ca şi cele mai mici pretexte să devină scopuri înalte.

Repetiţia scenariilor idioate nu pune pe nimeni pe gânduri, nu naşte nici un dubiu, ci doar inflamează insistenţa de a merge până la capăt pe calea aleasă, deşi totul dovedeşte că e greşită, catastrofală, cronofagă, autodistructivă. Sentimentul salvator al relativităţii nu se naşte uşor nici înainte nici după o anumită vârstă, nici înainte nici după o stare socială, iar bucuria de a trăi nu se poate integra în problema locului de parcare.

Ciudat e că deşi învăţăm de la vârste fragede că totul este făcut să meargă invers, că certitudinile nu există, că domnul zâmbitor şi amabil care ne asigură că problema banilor e ca şi rezolvată minte şi e imbecil, noi tot ne simţim inteligenţi atunci când ne ieşim din minţi când se întâmplă ceea ce nu vrem să acceptăm că e destul de probabil să se întâmple.

De-asta, eu mam hotărât să nu mă mai enervez la service şi să nu mai iau în serios faptul că pot să iau maşina reparată, mai puţin pentru kestia pentru care am adus-o. De ce să pun la inimă, dacă anticipez asta şi mi se pare că e nepotrivit să insist, că oamenii sunt profesionişti, ştiu ce au de făcut şi că îi deranjez cu insistenţe inutile.

În sfârşit, am reuşit să mă distrez când văd spoturi cu bănci care spun cât e de simplu să investeşti şi să ai o viaţă lipsită de stress. E ca şi cum nu am şti toţi cât e de absurd dialogul cu băncile şi asigurările, dar aşa e lumea, indulgentă, mai ia un Distonocalm.

Şi dacă tragi linie şi vezi cam cât mai rămâne din viaţa ta, după ce extragi crizele de nervi, nemulţumirea şi timpul irosit pentru a-ţi reveni, şi tot nu pare suficient, atunci înseamnă că există un destin colectiv de victime, un sindrom general de persecuţie reciprocă şi că el trebuie trăit până la capăt, aşa cum spune cartea de aur înţelepciunii imbecile: am plătit, mâncăm.

P.S. – au trecut doi ani de când nu mă mai enervez şi omenirea încă nu a hotărât ce o fi mai cool: xanax sau aruncătorul de rachete?!”

(Răzvan Exarhu – EVZ.ro -27.02.2010)


www.exarhu.ro
Anunțuri

27/02/2010 - Posted by | Bila Albă, Bile De Blog, Blogosfera de +10(zece plus) !!!, Cuvintele Lipsa | , ,

3 comentarii »

  1. Răzvan Exarhu: “În mod normal, te enervezi, deci exişti.”
    …………..
    P.S. – au trecut doi ani de când nu mă mai enervez şi omenirea încă nu a hotărât ce o fi mai cool: xanax sau aruncătorul de rachete?!”
    _____________________-
    Să înţeleg oare că de doi ani, în mod normal Exarhu nu mai există? Deoarece nuse mai enervează?
    ……….
    Ce e cool? Gripa porcină …

    Comentariu de blue2403 | 27/02/2010 | Răspunde

    • Wow, ce cîrcotaş eşti azi !!! Mi-e si frica sa mai scriu ceva (ca ma trezesc cu cine stie ce analize pe text de la tine !!!( LOL DE SIMBATA GROAZNIC DE PLOIOASA, PE LA ORA 17.00 !!!)

      Comentariu de miha0509 | 27/02/2010 | Răspunde

  2. Zicea cineva odată că dacă vrei să faci ca înţelesul unui text să se schimbe cel puţin, dacă nu să pară e nu mai avea sens, citeşte introducerea şi încheierea neglijând conţinutul. Eu am citit cunţinutul (şi îl aprob) dar am comentat dpar introducerea şi P.S.-ul. De vreme ce le-ai subliniat prin bolduire înseamnă că le consideri pe un grad mai înalt de importanţă.
    Dacă vrei cârcoteală, uite aici:
    http://blue2403.wordpress.com/2010/02/28/scrisoare-catre-tovarasul-felix/
    ( 😀 )

    Comentariu de blue2403 | 28/02/2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: