Cuvintele Lipsă…

What A Wonderful World…

Și Curcile Se Sinucid ( De Râs), Nu-i Așa ?!

Oare cât de fraier, de pesedist sau de „naiv cinstit” (vorba lui Chiul Antonescu ) trebuie să fie cineva, să mai creadă ȘI AZI în această parodie pesedistă nesimțită, în această înscenare GROSOLANĂ ???

Să recapitulăm un pic, așa, cât să ne râdem pe stomacul gol, că tot e ziua lui Năstase azi :
● Mini-struțul Rus îl psihanalizează telefonic și concluzionează că infractorul AN se va sinucide fix când vor veni să-l salte. Drept pentru care, îi trimit și o ambulanță la locul sinuciderii, înainte de a se-ntâmpla. – ca-n vechiul banc cu mașina miliției care ajunge la locul accidentului, înainte de a se-ntâmpla.- ( O data cu polițiștii care-l vor aresta. ) 😀
● Năstase are arme, loc și timp berechet să se tot sinucidă-n gât, cap sau în alte părți intersante, până la sosirea polițiștilor 😀
● Dar el nu se sinucide, așteaptă s-o comită cu polițiștii de față, cu pistolul pregătit într-o carte ! LOL ! :)))
● După tentativa de sinucidere DE FAȚĂ CU AMBII polițiști, este purtat pe o targă în ambulanță, curățel foc, cu o privire senină, vioaie și jmekeră și cu celebrul fular Burberry la gat ! LOL ! :)))
● Ei, și-acum e-atunci : ghiciți unde-l duce ambulanța ? La spitalul FLOREASCA, desigur ! Și cam ce doctor credeți că-l preia ? Iar ați ghicit : Brădișteanu Spaima Pușcăriilor, desigur ! Celebrul și penalul PSD-ist Brădișteanu. Cel care acum se ocupă de operat corazoanele celor care ar trebui să ajunga la pușcărie, dar au prea mulți bani ( si nu se-ndură nici PSD-ul să-i lase pe-acolo) LOL !:)))
● La spital ( un spital de URGENȚĂ !!! ), e o defilare de zile mari. Se intră la Năstase, cel care are statut de DEȚINUT, mai ușor decât în vizită la un pacient obișnuit al spitalului !!!
● Desigur, televiziunile de curte ( Realitatea, RTV si Antena 3 ), în tot acest timp, se ocupă de martirizarea și sanctificarea lui Năstase, se chinuie să ne spele pe creier și să ne smulgă lacrimi ! ( Mor după coloanele sonore pe care le bagă la reportajele întru slăvirea lui Năstase, mă simt tare rea că n-am plâns încă ) .

Până azi, am încadrat acest film la parodie. Dar de azi, îl voi încadra și la PROSTIE ! Și la NESIMȚIRE ! Și la NERUȘINARE !!! Repede, până nu ni se sinucid toate curcile de râs. Acuma, nu știu dacă de râsul regizorilor sau de râsul celor pe care aceștia i-au păcălit ! 😉

Update :
La ora la care scriu, Realitatea Tv tocmai se chinuie să-mi smulgă lacrimi, pe motiv că ” Năstase și-a petrecut în ultimii ani ziua de naștere prin tribunale”.
Nț, nț, nț, și insensibila de mine, când colo, moare tot de râs ! LOL !

22/06/2012 Posted by | APROAPE LOL !!!, Aproape Politică..., Pamflete în fața televizorului... | , , | Lasă un comentariu

Din ciclul „Blogosfera de +10( zece )” : «Elena Udrea, colivăreasa PDL», un excelent articol, semnat Andreea Pora !

« Cu egoul umflat până la a se închipui o Margaret Thatcher a României, avidă de putere, în goană după notorietate, cu gesturi excesive şi incapabilă să înţeleagă constrângerile unei poziţii oficiale, cu un mariaj şi nişte relaţii nepotrivite cu banul public, Elena Udrea a devenit de neoprit şi de necontrolat.

Excluderea lui Cristian Preda din PDL este încununarea politicii şubrede, eminamente oportuniste, fără vreo fărâmă de viziune şi onestitate, consecinţa şirului stupid de gafe făcute de Elena Udrea în Bucureşti.

Doamna poate deja să strige triumfătoare: „v-am ciuruit“. De data asta, PDL şi electoratul bucureştean. Mai rău, cele numai 2 voturi împotrivă, Paleologu şi Baconschi (Macovei era în avion la ora aia), arată că întreaga conducere a PDL este dominată de antiintelectualism, de tipologia Prigoană-Udrea- Oltean-Blaga, baronii sub a căror greutate moare strivită orice urmă de reformă şi modernism. Vreo mirare? Nu. Încă de la bun început, tinerii reformişti au fost văzuţi cu ochi răi, impuşi de Băsescu, prea idealişti, principiali şi oneşti pentru gustul baronilor şi baroneselor.

Poziţionările lor împotriva practicilor de partid-stat şi a corupţiei, pledoaria pentru integrităţi, coerenţă şi logică politică au fost înghiţite ca o „broască râioasă“, vorba „barosanului“ Oltean. Anarhia organizatorică din PDL, dominaţia exercitată de la Congres încoace de noua tripletă Udrea-Anastase-Oltean, plecarea lui Frunzăverde cu toată filiala şi un întreg cortegiu de primari, pierderea majorităţii la Senat, toate sunt consecinţa directă a incapacităţii lui Emil Boc de a gestiona partidul. A puterii excesive deţinute Elena Udrea prin susţinerea acordată continuu de Traian Băsescu. Decapitarea lui Cristian Preda se înscrie în această logică. PDL, sub înalta îndrumare a Elenei Udrea, a ales între Prigoană şi Preda, între două tipuri de politician. Pentru că mesajul transmis de excludere transcende conflictul punctual legat de strategia pentru Bucureşti, este capitularea partidului în faţa politicii de conjunctură, clientelare, făcută la gura tabloidelor şi a contractelor cu statul.

Criticile lui Preda au deranjat mereu (bomboana pe colivă a fost susţinerea acordată lui Nicuşor Dan), dar de data aceasta au lovit direct în Elena Udrea, care a înregistrat un eşec preelectoral de anvergură şi are şanse bune să îngroape întregul partid. Eşecul alianţei electorale cu UNPR-ul generalului Oprea şi paritatea pe listele de consilieri, care ar fi trebuit să fie indezirabile de la bun început, este rezultatul unei politici al cărei principiu de bază este lipsa oricărui principiu. Încurajarea trădării, a oamenilor lipsiţi de caracter, a şantajabililor şi dosariabililor, culminată cu impunerea lui Piedone, ieşit direct din sacoul model Apaca al lui Dan Voiculescu, ca şef de campanie al PDL, s-a întors împotriva artizanei acestei nefaste strategii. Cu 2 luni înainte de alegeri, PDL nu are candidaţi în 4 sectoare, asta dacă nu cumva defectează şi Onţanu la USL, iar la Primăria Capitalei l-a propus pe Prigoană, copia cu plici a lui Oprescu. La atât se reduce resursa umană marca Udrea, aceste zdrenţe au rămas din prestigiul PDL. » ( Andreea Pora – http://www.revista22.ro/elena-udrea-colivareasa-pdl-14116.html#.T3v0qC4MPPs.facebook )

06/04/2012 Posted by | Aproape Politică..., Bila Albă, Bile De Blog, Blogosfera de +10(zece plus) !!!, Pamflete în fața televizorului..., Vipera | , , , , | Lasă un comentariu

Felicitări, domnule președinte !

Felicitări, domnule președinte !

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11639912-pozitia-romaniei-fata-candidatura-serbiei-decisa-presedintele-traian-basescu-cadrul-summitul-european.htm

01/03/2012 Posted by | Aproape Politică..., Pamflete în fața televizorului..., SIMPATII DE BLOG | , , | Lasă un comentariu

Festivalul Prostiei & Umorului Involuntar @ Realitatea TV

« Este bine să facem astfel de vizite, la șantiere în lucru, când sunt proteste în stradă ? » ( întrebarea unei fătuci Realitatea Tv, adresată, azi, premierului Emil Boc, în timpul vizitei acestuia la autostrada în lucru, București-Ploiești ) ROFL 

Răspunsul meu @ fătucă : nu, când protesteaza vreo 400-500  la Universitate, e cazul nici să nu mai muncim, nici să nu mai gandim. Doar să …JOS BĂSESCU și ANTICIPATE ! Așa, ca Realitatea și Antena 3 ! 
P.S.
După o introducere, din studiou, a unei alte fătuci ( Marinela Mititelu) , la fel de inteligente : „Ninge, iată, premierul nu și-a găsit o vreme deloc bună pentru a vizita șantierul autostrăzii București-Ploiești ” LOOOOL 
Așa e ! Nț, nț, nț, premierul ăsta nu e-n stare nici măcar să-și comande o zi cu soare, pentru o vizită la un șantier !!! Se duce, pe vremea asta, să chinuie fătucile care au de pus întrebări inteligente … 

21/01/2012 Posted by | Aproape Politică..., Bila Neagră, Bile De Blog, Pamflete în fața televizorului... | , , , | 1 comentariu

Cristian Tudor Popescu, când ieșiți dumneavoastră, nu se mai schimbă nimic !

« Înțeleg » PSD+PN”L”+ Realitatea TV + Antena 3 că încearcă decredibilizarea instituțiilor statului, că încearcă să inducă aparența unui stat slab, disoluția instituțiilor statului, că încearcă să creeze haos, dezordine,  ar da și țara de gard din disperare de DNA, de justiție ( btw, termenul de pronunțare a sentinței în dosarul lui Adrian Năstase, « Trofeul Calității »,  este 23 ianuarie ! ) de reforme, de Traian Băsescu, din disperare că scad rău în sondaje ( Chiul Antonescu a ajuns la 23% ) și au toate șansele să nu facă 50% + 1  la alegerile parlamentare viitoare … Pe ei îi « înțeleg », ca să zic așa,  ca pe oricare IRESPONSABILI ( în mare parte, de filiație pro-rusă ).
Nu-l înțeleg, însă, pe « marele formator de opinie » Cristian Tudor Popescu ! Mai părtinitor, isteric, disperat și înrait, mai absurd și penibil ca acum, nu cred că a fost și e chiar greu de crezut că va mai putea fi …
Păcat de talentul său, păcat de admirația pe care o am pentru scriitorul Cristian Tudor Popescu …
Oare pe cine crede CTP că ( mai ) poate « prosti » ? În afară de el însuși, desigur ?!
@ CTP
« Cand iese Piața, se schimbă viața » (  http://www.gandul.info/puterea-gandului/cand-iese-piata-se-schimba-viata-9160578 )
Poate că da, domnule Cristian Tudor Popescu. Din păcate, însă, când ieșiți dumneavoastră , nu se mai schimbă nimic …

20/01/2012 Posted by | Aproape Politică..., Bila Neagră, Bile De Blog, Pamflete în fața televizorului... | , , , , , , | 1 comentariu

„Revoluția” aproape „spontană” a US”L” ( dar și a sindicatelor US”L” & Realitatea Tv & Antena 3 ) din Piața Universității :)


Aseară, Realitatea Tv ne-a dezvăluit că, organizatori ( instigatori) și participanți la protestul „spontan” din Piața Universității, sunt nu doar activiștii US”L”, ci și SINDICALIȘTII ! Iată de ce refuză liderii sindicali dialogul cu guvernul : ei au misiunea de a sta în stradă și de a cere alegeri anticipate !
« Deschide Lumea » @ Realitatea TV/ 18.01.2012 :
Paula Rusu ( din studiou ) : „Și vă spuneam că avem de-a face cu o nouă zi, în Capitală ! ”
LOL ! =))))))))))))
(Transmisiune în direct, din Piața Universității ) :
Anca Vlădică : „Lângă mine este Sorin Dragne, președinte FSLI sector 1. Sunteți aici în calitate de lider sindical sau de cetățean ?”

Sorin Dragne : „Suntem români aici, cred că suntem numai cetățeni ai României, aici.Suntem aici să-i transmitem lui Traian Băsescu că vrem demisia lui, demisia guvernului și vrem alegeri anticipate, de urgență! În momentul acesta, nu mai cerem salarii mărite, nu mai cerem 6% din PIB, toate acestea le vom discuta cu viitorul guvern al României, după ce vor avea loc alegerile anticipate, sperăm noi, într-un termen cât mai scurt. Altfel, manifestările din stradă nu vor înceta !

Anca Vlădică : „Mai sunt membri ai sindicatelor prezenți, aici, la acest protest ?”

Sorin Dragne ( cu un surâs larg, de satisfacție ) : „Evident, lângă mine sunt membri FSLI, profesori din toată țara, iar dacă colegii mei vor hotărî că vor închide școlile, că vor declanșa greva generală , imaginați-vă că numarul profesorilor care vor ieși în stradă va fi covârșitor !

( Aici, înregistrarea emisiunii : http://www.realitatea.net/emisiuni/deschidelumea.html )

UPDATE  :
Astăzi sunt în Piață cei care nu se supără nici dacă vin minerii ( huliganii ) alături de ei, dar să nu facă politică, nu-i așa ?! Doar să strige „JOS BĂSESCU”, „ANTICIPATE” și să arunce, cuminți, fără violență, cu bolovani și sticle incendiare în jandarmi ( „aparatul represiv al lui Băsescu”). Oare de ce nu mă mir ?

19/01/2012 Posted by | Aproape Politică..., Bila Neagră, Bile De Blog, Blogul Strazii, Pamflete în fața televizorului..., Vipera, Ştirile Lipsă | , , , , , , | Lasă un comentariu

Petre Roman, noua imagine a opoziţiei vopsite !

Petre Roman, noua imagine a opoziţiei vopsite ! L’Oreal, pentru că merită ! :)))))))))))))
„Opoziţia are nevoie de credibilitate !” ( Petre Roman. Fără gât și fără ciorapi )
Right ! Dar şi de vopsea de păr ( şi de sprâncene ) :)))


P.S.
Ups, s-a certat cu Crin Antonescu. Oare s-or fi certat la coafor ??? :)))))))))))))))))))))

23/08/2011 Posted by | APROAPE LOL !!!, Just For A Laugh, Pamflete în fața televizorului..., Vipera | , , | 3 comentarii

ÎNFRÂNGERE ZDROBITOARE A USL & REALITATEA TV & ANTENA 3 !!! Felicitări, PDL !!! ;)

Cum adică, Crin Antonescu a țopăit degeaba în horă, pe-acolo ??? :))))))))))) (Și i-a făcut „marțafoi”, degeaba, pe PDL-iști ??? ) :))))
Iar Ponta și-a suflecat degeaba mânecuțele , lângă grătar ??? :)))
Cu atât mai ZDROBITOR EȘECUL USL , cu cât colegiul 6 Neamț, fief al PSD, are 11 primari USL din 19 !!!! ! 😉 :)))

Felicitări, PDL !!!
Aștept, cu interes, următoarea horă în care va țopăi Crin Antonescu și pe care Ponta o va admira, cu mânecile suflecate, întorcând micii electorali pe grătar  ! 😉 :))

22/08/2011 Posted by | Aproape Politică..., Felicitari, Pamflete în fața televizorului... | , , , , , , | Lasă un comentariu

Din ciclul ” Întrebări cu răspuns inclus @ PSD TV/ Realitatea Tv”

Fătucile Realităţii Tv sunt disperate. De ieri se tot chinuie să găsească vreun coleg de-al educatoarei cercetate pentru furt, care să răspundă cu „DA”  la întrebarea lor ticăloasă : „credeţi că salariile mici sunt o scuză ?” şi n-au găsit nici unul ! :)))) Nu le iese deloc chestia asta ! Pun pariu că o continuă şi mâine ! 😉

Mă aștept să-i trimită, mâine, pe teren, la Gradinița # 94,  pe Tatoiu (cu pălărie, desigur  :))) ) și pe Ciuvică, să pună întrebarea cu mai multă convingere ! LOL ! :)))))))))))

19/08/2011 Posted by | Aproape Politică..., Bila Neagră, Bile De Blog, Pamflete în fața televizorului..., Vipera | , , , , | Lasă un comentariu

Festivalul Prostiei și Umorului Involuntar @ PSD Tv / Realitatea Tv : „Ce a primit Băsescu de la Cireşica „

Ajung şi eu acasă, deschid televizorul şi văd (@ PSD Tv / Realitatea Tv ) un titlu de dezbatere absolut mortal : „Ce a primit Băsescu de la Cireşica ” şi oastea de mercenari expiraţi, marginalizaţi şi complexaţi ( Ciuvică, Chireac, Boda, Theodorescu, Ruse ) cu arma la picior , nervoşi rău cu nervii !
Le-a cauzat rău de tot Traian Băsescu, ticaloșilor ăstora !
Cine m-a pus să vin așa devreme acasă ???? :)))))
***

Ultima oră :
Reporterul RTV , la Neptun, într-un direct, din față de la Cireșica : „Mi-a fost imposibil să aflu ce a consumat Traian Băsescu la Cireșica” ! LOL ! :))))))))))))
Gees ! INCREDIBIL cât de cretini și bolnavi sunt ticaloșii ăștia !!! Cred că-l visează pe Traian Băsescu și când nu dorm !
P.S.
Aștept cu nerăbdare următoarea dezbatere a „analiștilor” Realității Tv ”  :  ” Ce jucării a avut Băsescu la grădiniță ” :))))
P.P.S.
Ticălosul Zilei ( mă rog, serii ! 😉 ) : Răzvan Theodorescu !!! ( un „academician” care participă la o dezbatere pe tema „Ce a primit Băsescu de la Cireşica ” ! Mi-e să nu afle CNN-ul, că parcă-l văd la BREAKING NEWS ! :))) )

19/08/2011 Posted by | Aproape Politică..., Bila Neagră, Bile De Blog, Pamflete în fața televizorului..., Vipera | , , | Lasă un comentariu